manu propria

MANU- elem. man³(I)-.

MÁNU MILITÁRI loc. adv. prin folosirea forței armate. (< lat. manu militari)

mî́nă f., pl. ĭ (lat. mănus; it. sp. mano, vpv. cat. ma, fr. main, pg. mâo). Partea corpuluĭ care la om (saŭ și la maĭmuțe) se întinde de la umăr pînă la vîrfu degetelor și, în special, partea cu care apucĭ, rămînînd p. rest numele de braț: mîna dreaptă, stîngă. Cantitate cît poțĭ apuca cu mîna, un pumn, un braț: o mînă de nisip, o mînă (un braț) de fin. Pin ext. Ceată, trupă (maĭ ales armată): o mînă de oamenĭ apăra podu. O mînă de om, un om mic (scund). Fig. Abilitate de execuțiune la un artist: mînă bună, mînă de maestru. Calitate, rang: lume de toată mîna, otel de mîna a doŭa, A cere mîna uneĭ fete, a o cere în căsătorie (de la obiceĭu de a da mîna în semn de aprobare). A avea pe cineva în mînă, a-l avea în puterea ta. A-l avea la mînă, a-l avea obligat în scris. A da pe cineva pe mîna cuĭva, a-l da în puterea cuĭva. A pune pe cineva la mînă cu ceva, a-l înșela cu ceva saŭ a-l obliga la ceva: ferește-te de Jidan să nu te pună la mînă cu ceva banĭ. A da mîna cuĭva saŭ cu cineva, a-l saluta dîndu-ĭ mîna și (fig.) a te alia cu el. A avea mînă bună, a avea mînă norocoasă, a începe cu noroc. A pune mîna pe ceva, a apuca, a ocupa, a lua în posesiune. A pune mîna la ceva, 1. a apuca să lucrezĭ, să ajuțĭ; 2. a te atinge de, a umbla la: copiiĭ aŭ pus mîna la ceasornic. A-țĭ mușca mînile, a regreta, a te căi amar. A fi mînă spartă, a fi cheltuitor. A sta cu mînile în sîn, a te uĭta indiferent. A uĭta de la mînă pîn’la gură, a uĭta foarte ușor, a fi uĭtuc. A fi cu dare de mînă, a fi bogat. A-ți da mîna, 1. a fi bogat, 2. a îndrăzni. A ajunge la mîna altuĭa, a ajunge să aĭ nevoĭe de el. A pune mînă de la mînă, a contribui. A bate mîna cu cineva, a te învoi, a conveni. A pune mîna în foc pentru ceva, a jura cu tărie că e așa. A te înturna cu mîna goală, a te înturna fără rezultat (mufluz). A-țĭ veni saŭ a-țĭ fi peste mînă, a-țĭ fi incomod un lucru. Pe supt mînă, pe ascuns, în secret. Una la mînă, se înțelege, de sigur (termin de aritm.): Vom lua și cînele cu noĭ. – Asta e una la mînă! A fi lung de mînă, a fi hoț. Prov. Ce-ĭ în mînă nu-ĭ mincĭună, puținu sigur e maĭ bun de cît multu nesigur. Doĭ pepenĭ într’o mînă nu se pot ținea, nu poțĭ face doŭă lucrurĭ odată. Mîna anuluĭ, crugu, crîngu (ciclu) anuluĭ (în calendar). Mîna curentă, registru în care se scriŭ amănunțit toate operațiunile uneĭ case comerciale și care se numește și strață (V. minutar). Mînă moartă (fr. main morte), starea vasalilor care eraŭ alipițĭ pămîntuluĭ și lipsițĭ de facultatea de a dispune de averile lor; starea bunurilor inalienabile, ca ale comunităților, spitalelor ș. a., și care-s supuse uneĭ taxe speciale numite de mînă moartă, destinată să țină loc de taxe de mutațiune. – Vechĭ mînu, pl. (și azĭ în est) mînule. Pl. și mînurĭ în nord.

MANU, familie de boieri din Țara Românească. Mai importanți: 1. Ioan M. (1803-1874, n. București), om politic. Prefect de poliție (agă) în timpul domniei lui Gh. Bibescu. A organizat primul corp al pompierilor. Participant la Revoluția de la 1848. Ca membru al Căimăcămiei de Trei (1858-1859), a fost partizan al alegerii ca domn al lui Gh. Bibescu. Unul dintre fondatorii Societății Filarmonice. 2. Gheorghe M. (1833-1911, n. București), Fiul lui M. (1). Prof. la Școala militară din București. Membru marcant al Partidului Conservator. Primar al Capitalei (1874-1877). Prim-min. (1889-1891) și ministru de Interne (ian.-iul. 1900), ministru de Război (1869-1870; 1904-1907), al Agriculturii, Domeniilor, Indistriei și comerțului (nov.-dec. 1891), al Finanțelor (1899-1900). În timpul Războiului de Independență (1877-1878) a fost comandant al Diviziei a 4-a infanterie. A condus artileria română în luptele de la Neapole și Plevna.

MANU (cuv. sanscrit „om primordial”) (în mitologia vedică), strămoșul neamului omenesc, citat în Rigveda ca inițiator al unor ceremonii religioase. Potrivit unei tradiții ulterioare, nume purtat de cei 14 strămoși ai omenirii, din care primul, considerat fiul zeului Brahma, este autorul celui mai important cod de legi civile și religioase (Mānavadharmasāstra) ale Indiei antice. Păstrat într-o versiune din sec. 2 î. Hr.-2 d. Hr., cuprinde dogmele brahmanismului; a contribuit la consolidarea regimului de caste.

MANU, Ion (1891-1968, n. Botoșani), actor român. Virtuoz al rolurilor secundare, a strălucit în comedie prin calitățile de mim și volubilitate cuceritoare (în teatru: Agamiță Dandanache din „O scrisoare pierdută”, Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă”, Carindatul din „D’ale carnavalului”, Leonida din „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”; în film: „Păcală și Tândală”, „Darclée”, „Pașii spre lună”). A scris „Memoriile unui uituc”.

MANU, Sanda (n. 1933), regizoare română. Prof. univ. la București. A abordat domenii diferite, de la drama psihologică până la musical sau show-ul de televiziune (în teatru: „Într-o singură seară” de I. Naghiu, „Mincinosul” de Goldoni, „Romulus cel Mare” de Dürrenmatt, „Pygmalion” de G.B. Shaw, musicalul „Alcor și Mona” după M. Sebastian și la televiziune „Gaițele” de A. Kirițescu, „Apollon de Bellac” de Girandoux, „Pădurea” de Ostrovski).

MANU MILITARI (lat.) cu putere armată – A procede manu militari; a pune capăt unei stări de lucru prin măsuri drastice.

MANU PROPRIA (lat.) cu propria mână – A semna manu propria.

Manu v. Manuel III 11.